DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B este un espressor automat excepțional care îți permite să te bucuri zi de zi de un espresso delicios, un cappuccino cremos sau un latte macchiato gustos. Acest espressor include toate caracteristicile unui espressor de top.
Despre DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B
DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B este un aparat de cafea atractiv cu un design plăcut. Cu nuanțe de argintiu și negru, espressorul automat pare unul de lux. Având dimensiuni de doar 23.8 x 43 x 34 cm, espressorul nu ocupă mult loc pe blatul din bucătărie și este relativ ușor de mutat, deoarece cântărește doar 9 kilograme.
si vezi ce nota a primit acest epsressor pe eMag, din partea clientilor care l-au folosit deja.
Partea din față a aparatului este destul de elegantă, are o duză dublă, butoane și cadran. De asemenea, tot aici este și duza pentru apă fierbinte care poate fi îndepărtată și înlocuită cu recipientul pentru lapte. Avem nevoie de recipientul pentru lapte atunci când vrem să preparăm cappuccino, latte macchiato sau caffe latte.
În partea superioară a aparatului există o tavă de încălzire și un recipient pentru cafea boabe. Există, de asemenea, și un loc în care poate fi introdusă cafeaua măcinată. Zațul de cafea ajunge într-un recipient din spatele tăvii de scurgere. Pentru a-l goli, trebuie, mai întâi, să scoți tava de scurgere.
Când vei goli recipientul vei observa că zațul de cafea este adunat într-o formă sferică perfectă. La fel arată zațul și când prepari un espresso folosind un aparat de cafea manual.
Deasupra butoanelor este o zonă neagră. De fapt, acesta este panoul de control și are rolul de a arăta ce tip de cafea se prepară și de a avertiza utilizatorul atunci când există o problemă. La început este puțin dificil să-ți dai seama ce simbolizează fiecare pictogramă.
Pentru a complica și mai mult lucrurile, ocazional pictograma va clipi. O pictogramă care arată ca un pahar cu două rânduri de puncte înseamnă „recipient pentru zaț gol”, dar când aceeași pictogramă clipește înseamnă că trebuie să inserezi recipientul pentru zaț.
Din fericire, în manualul de instrucțiuni sunt explicate toate aceste simboluri. După ce-l vei citi și vei folosi aparatul de câteva ori îți va fi mai ușor să-ți dai seama ce reprezintă fiecare.
DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B – caracteristici
Aparatul DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B are o mulțime de caracteristici interesante pe care le întâlnim la espressoarele profesionale de mari dimensiuni.
- Prepară băutura preferată printr-o simplă atingere
- Râșnița conică din inox macină perfect boabele de cafea
- Recipient pentru boabe de cafea și recipient pentru cafea măcinată
- Sistem LatteCrema care creează băuturi cu spumă densă și bogată
- Rezervor de apă detașabil de 1.8 litri
- Sistem de filtrare a apei încorporat
- Duze reglabile ce permit folosirea cănilor și a paharelor de diferite dimensiuni
- Tehnologia Thermoblock garantează prepararea băuturilor la temperatura optimă
- Ușor de curățat
- Include o duză de apă fierbinte pentru ceai sau ciocolată caldă
Deoarece DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B are două duze de cafea, poți prepara simultan două băuturi. Poți pune pe tavă două cești de cafea de dimensiuni standard, una lângă alta, pentru a obține două cafele deodată.

De asemenea, poți obține o singură băutură dublă, apăsând butonul pentru două cești. Duza de cafea se mișcă în sus și în jos. Dacă vrei să obții un espressor extra cremos, glisează gura de scurgere în jos, în ceașcă.
Dacă vrei să prepari un cappuccino, trebuie să atașezi recipientul pentru lapte, însă pentru a face acest lucru trebuie, mai întâi, să scoți duza de apă caldă. Nu uita să umpli recipientul cu lapte.
Există un buton pe recipient pentru reglarea spumei de lapte. Când recipientul se golește de lapte, se curăță singur. Ar fi bine să pui o ceașcă sub duză, deoarece în timpul acestui proces, apa fierbinte este eliminată.
DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B – avantaje
Îmi place tare mult acest espressor automat deoarece dispune de o tavă de încălzire. Scopul ei este de a încălzi ceașca de cafea înainte de a adăuga lichidul în ea. Acest lucru ajută la îmbunătățirea gustului cafelei, făcând-o să pară mai bună.
DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B poate prepara o mulțime de băuturi gustoase, inclusiv espresso, espresso dublu, long, cappuccino și latte macchiato. De asemenea, acest espressor îți poate oferi și apă caldă pentru ciocolată caldă sau ceai.
Poți prepara aproximativ 13 băuturi înainte d a fi nevoit să golești recipientul pentru zaț și să umpli rezervorul de apă. Dacă recipientul pentru zaț se umple, aparatul nu mai funcționează până când nu îl golești.
Acest espressor automat caracteristici pe care le întâlnim rar la un aparat de cafea compact și elegant. Prin simpla apăsare a unui buton putem obține băuturi pe bază de cafea foarte gustoase. Fiecare ceașcă de cafea este preparată automat la temperatura perfectă.
Pentru a ne asigura că băutura preferată este exact pe gustul nostru, o putem personaliza, alegând intensitatea cafelei. Sistemul LatteCrema creează băuturi cu spumă densă și bogată, care nu doar că arată bine, dar sunt și foarte gustoase.
Espressorul Magnifica S ECAM 23.260.B are un recipient pentru apă destul de mare aș spune eu, cu o capacitate de 1.8 litri, însă dacă consideri că ai nevoie de un espressor cu un recipient mai mare, ai putea încerca Delonghi Maestosa – are un rezervor de apă de 2.5 litri.
DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B – dezavantaje
Dacă atunci când bei o cafea nu reușești să te trezești, fii sigur că atunci când espressorul DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B începe să funcționeze te vei trezi instant. Acesta nu este cel mai silențios aparat de cafea pe care l-am folosit, ba chiar emite un zgomot destul de puternic în timp ce macină cafeaua și prepară băutura
Dacă ai copii mici sensibili la zgomote sau pur și simplu nu vrei să fii deranjat de zgomotul puternic pe care îl face acest espressor în timp ce macină cafeaua, îți recomand să încerci DeLonghi Magnifica S ECAM 22.110B.
O cafea bună atinge o temperatură de 80-85 grade C, însă pentru unii oameni s-ar putea să fie prea fierbinte. DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B nu reușește să prepare o cafea care să atingă temperatura respectivă, dar totuși, am constatat că este suficient de fierbinte.
În plus, dacă pun ceașca pe tava de încălzire înainte de a o pune sub duza de cafea, aceasta este și mai fierbinte.
DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B – curățare și decalcifiere
Recipientul pentru lapte se îndepărtează și dezasamblează ușor. Toate componentele sale pot fi spălate manual sau în mașina de spălat vase. Deoarece dispune de filtru de apă, espressorul este protejat împotriva depozitelor de calcar. În plus, filtrul de apă elimină impuritățile din apă și ajută la obținerea unei cafele mai gustoase.
Decalcifierea trebuie efectuată ori de câte ori aparatul o cere. Nu trebuie să depui prea mult efort pentru a decalcifia espressorul, deoarece acesta are funcție de decalcifiere automată.
DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B – merită cumpărat?
În final, am putea spune că DeLonghi Magnifica S ECAM 23.260.B este un espressor destul de bun care își merită banii. Face un espresso gustos, este echipat cu râșniță, filtru de apă ce previne depunerile de calcar și tavă de încălzire.
Într-adevăr, pictogramele de pe panoul de control sunt ușor confuze la început, dar după ce folosești aparatul de câteva ori începi să te obișnuiești cu ele. Dacă nu te deranjează zgomotul pe care îl scoate espressorul în timp ce macină și prepară cafeaua, atunci poți să-l cumperi.










